Vişinele ucigaşe

Cred că mamele au cea mai mare putere asupra noastră...şi asta pentru că le iubim şi ne iubesc, imensa lor putere asupra noastră izvorând tocmai din iubire.
Mamele sunt mereu frumoase, deştepte şi au întotdeauna dreptate (cel puţin a mea ştiu că are).
Probabil vă întrebaţi ce are titlul acestui post cu mamele...nu e prea greu de ghicit.
Acea minunată făptură, cu privire blândă şi cu glas domol, cu tolba plină de înţelepciune, s-a gândit cât de plăcut ar fi să îmi strice mie, copilul ei adorat, ultima zi de concediu, aducând acasă două sacoşe mari, pline de vişine coapte şi plăcut mirositoare.
Mi-a zâmbit drăgălaş - cum numai mami ştie să zâmbească - a înclinat puţin capul într-o parte şi mi-a spus:
- Te rog să cureţi vişinele astea până diseara, facem dulceaţă.
Am simţit cum îmi urcă în gâtlej un urlet de furie - ŞTII CĂ SINGURUL LUCRU PE CARE NU ÎMI PLACE SĂ ÎL FAC, PE LUMEA ASTA, E SĂ CURĂŢ VIŞINE - dar nu am reuşit să îngaim decât:
- Dar mami, e ziua mea liberă, vreau să citesc şi...
- Şi să cureţi şi vişinele, neaparat...zise ma pe un ton categoric...
- Pe toate? Dar sunt atât de multe mami...am continuat pe un ton plângăreţ.
Un zâmbet şagalnic i-a luminat faţa când a spus drăgăstos, din înaltul Regatului Mamelor:
- Pe toate, o idiot copil al meu.

...

Aşa că mama a plecat la muncă şi eu am rămas cu vişinele pe cap... sau în bucătărie.
În ultima mea zi de concediu...
M-am uitat urât spre mormanul de vişine ce zăcea în chiuvetă...mă priveau toate ca nişte ochi răi şi hulpavi de hârcă, chicotind şi râzând de mine. M-am întors pe călcâie şi am fugit în cameră.
Până la urmă am făcut tot cum am vrut eu, adică am citit aproape toată ziua, fără să mai pun piciorul în bucătarie...pe la opt şi un pic îmi amintesc şi de mama şi de vişine şi de dulceaţă, aşa că m-am îndreptat cu groază spre bucătărie simţindu-mă ca o Cenuşăreasă modernă.
Deasupra vişinelor coapte plutea un nor gros de drosophila melanogaster, din alea mutante. Of, trebuia să o ascult pe mama şi să le curăţ mai repede...
Aşa îmi trebuie, dacă am amânat atât de mult inevitabilul. M-am apucat de treabă cu furie, plină de un elan nebunesc, cu muştele alea afurisite zburdând vesele pe lângă urechile mele.
După vreo trei ore eram plină de sânge vişinesc până în vârful urechilor.
Norocul meu că a venit mama acasă, i s-a făcut milă de mine şi a terminat ea dezghiocatul.
Na, deşi voi mi-aţi ucis ultima zi de concediu, v-am dovedit până la urmă!

Acolo în Regatul Mamelor e multă lumină şi multă înţelpciune.
Şi da, mamele au întotdeauna dreptate, a mea ştiu că are, mereu îmi dă bobârnace ca să mă trezească la realitate şi să mă plaseze pe orbită, că aşa sunt copiii, mereu în lumea lor imaginară.