Astăzi se împlinesc 40 de ani de când chitara Stratocaster a lui Jimi Hendrix a încetat să mai scoată vreun sunet...40 de ani în care mulţi l-au uitat pe cel care le-a condus paşii, cel care a fost cel mai mare chitarist al tuturor vremurilor.
Dar cum vechiul şi noul se împletesc întotdeauna, iar noutatea ne aduce, de cele mai multe ori, surprize plăcute, nu pot decât să le urez mult noroc câtorva prieteni, ce formează trupa The Edge, care susţin tot astăzi, 18 Septembrie, ultimul concert.
Cheers mates!
Ştiu că nu veţi uita vreodată de unde a plecat totul.
sâmbătă, 18 septembrie 2010
sâmbătă, 31 iulie 2010
Nu putem trăi fără visele noastre
Uneori visele aleargă înaintea noastră, încercăm să le ajungem din urmă şi câteodată, prinzându-le, reuşim să le încastrăm undeva în timp, ca vise ce s-au împlinit şi au trecut la un alt nivel.
Alteori trec în viteză pe lângă noi, fără putinţa de a le atinge sau opri din goana lor nebună.
Visele nu vor muri vreodată, ele se vor transforma, vor evolua...
Încerc să nu le sufoc cu iubirea mea pentru că atunci mă vor privi îngândurate şi plictisite şi vor fugi în sufletul altuia.
Nu le las să îmi zâmbească strâmb şi stirb din amintiri prăfuite şi nici să rămână în urma mea, ci le aduc mai aproape de mine pentru a nu le pierde esenţa.
Alteori trec în viteză pe lângă noi, fără putinţa de a le atinge sau opri din goana lor nebună.
Visele nu vor muri vreodată, ele se vor transforma, vor evolua...
Încerc să nu le sufoc cu iubirea mea pentru că atunci mă vor privi îngândurate şi plictisite şi vor fugi în sufletul altuia.
Nu le las să îmi zâmbească strâmb şi stirb din amintiri prăfuite şi nici să rămână în urma mea, ci le aduc mai aproape de mine pentru a nu le pierde esenţa.
miercuri, 28 iulie 2010
Aş dormi mai puţin, dar aş visa mai mult
Anais Nin spunea că "The role of a writer is not to say what we all can say, but what we are unable to say".
Pentru că nu sunt şi nici nu mă consider o scriitoare, îl voi cita în acest post pe Gabriel García Márquez. Fiecare cuvânt spus şi scris merită trăit.
"Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.
As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor...
Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.
Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.
Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.
Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.
Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.
Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.
Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine."
Mulţumesc familiei şi tuturor prietenilor mei pentru că există. Vă iubesc!
Pentru că nu sunt şi nici nu mă consider o scriitoare, îl voi cita în acest post pe Gabriel García Márquez. Fiecare cuvânt spus şi scris merită trăit.
"Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.
As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor...
Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc. As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.
Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.
Am invatat ca um om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.
Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as stii ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as stii ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune "te iubesc"si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.
Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata te voi uita.
Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui "imi pare rau", "iarta-ma", "te rog" si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.
Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete. Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima. Demostreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine."
Mulţumesc familiei şi tuturor prietenilor mei pentru că există. Vă iubesc!
vineri, 23 iulie 2010
Beautiful day
Long as freedom grows I want to seek it...cause it arises in our hearts.
A beautiful song for a lovely day.
A beautiful song for a lovely day.
miercuri, 21 iulie 2010
Vişinele ucigaşe
Cred că mamele au cea mai mare putere asupra noastră...şi asta pentru că le iubim şi ne iubesc, imensa lor putere asupra noastră izvorând tocmai din iubire.
Mamele sunt mereu frumoase, deştepte şi au întotdeauna dreptate (cel puţin a mea ştiu că are).
Probabil vă întrebaţi ce are titlul acestui post cu mamele...nu e prea greu de ghicit.
Acea minunată făptură, cu privire blândă şi cu glas domol, cu tolba plină de înţelepciune, s-a gândit cât de plăcut ar fi să îmi strice mie, copilul ei adorat, ultima zi de concediu, aducând acasă două sacoşe mari, pline de vişine coapte şi plăcut mirositoare.
Mi-a zâmbit drăgălaş - cum numai mami ştie să zâmbească - a înclinat puţin capul într-o parte şi mi-a spus:
- Te rog să cureţi vişinele astea până diseara, facem dulceaţă.
Am simţit cum îmi urcă în gâtlej un urlet de furie - ŞTII CĂ SINGURUL LUCRU PE CARE NU ÎMI PLACE SĂ ÎL FAC, PE LUMEA ASTA, E SĂ CURĂŢ VIŞINE - dar nu am reuşit să îngaim decât:
- Dar mami, e ziua mea liberă, vreau să citesc şi...
- Şi să cureţi şi vişinele, neaparat...zise ma pe un ton categoric...
- Pe toate? Dar sunt atât de multe mami...am continuat pe un ton plângăreţ.
Un zâmbet şagalnic i-a luminat faţa când a spus drăgăstos, din înaltul Regatului Mamelor:
- Pe toate, o idiot copil al meu.
...
Aşa că mama a plecat la muncă şi eu am rămas cu vişinele pe cap... sau în bucătărie.
În ultima mea zi de concediu...
M-am uitat urât spre mormanul de vişine ce zăcea în chiuvetă...mă priveau toate ca nişte ochi răi şi hulpavi de hârcă, chicotind şi râzând de mine. M-am întors pe călcâie şi am fugit în cameră.
Până la urmă am făcut tot cum am vrut eu, adică am citit aproape toată ziua, fără să mai pun piciorul în bucătarie...pe la opt şi un pic îmi amintesc şi de mama şi de vişine şi de dulceaţă, aşa că m-am îndreptat cu groază spre bucătărie simţindu-mă ca o Cenuşăreasă modernă.
Deasupra vişinelor coapte plutea un nor gros de drosophila melanogaster, din alea mutante. Of, trebuia să o ascult pe mama şi să le curăţ mai repede...
Aşa îmi trebuie, dacă am amânat atât de mult inevitabilul. M-am apucat de treabă cu furie, plină de un elan nebunesc, cu muştele alea afurisite zburdând vesele pe lângă urechile mele.
După vreo trei ore eram plină de sânge vişinesc până în vârful urechilor.
Norocul meu că a venit mama acasă, i s-a făcut milă de mine şi a terminat ea dezghiocatul.
Na, deşi voi mi-aţi ucis ultima zi de concediu, v-am dovedit până la urmă!
Acolo în Regatul Mamelor e multă lumină şi multă înţelpciune.
Şi da, mamele au întotdeauna dreptate, a mea ştiu că are, mereu îmi dă bobârnace ca să mă trezească la realitate şi să mă plaseze pe orbită, că aşa sunt copiii, mereu în lumea lor imaginară.
Mamele sunt mereu frumoase, deştepte şi au întotdeauna dreptate (cel puţin a mea ştiu că are).
Probabil vă întrebaţi ce are titlul acestui post cu mamele...nu e prea greu de ghicit.
Acea minunată făptură, cu privire blândă şi cu glas domol, cu tolba plină de înţelepciune, s-a gândit cât de plăcut ar fi să îmi strice mie, copilul ei adorat, ultima zi de concediu, aducând acasă două sacoşe mari, pline de vişine coapte şi plăcut mirositoare.
Mi-a zâmbit drăgălaş - cum numai mami ştie să zâmbească - a înclinat puţin capul într-o parte şi mi-a spus:
- Te rog să cureţi vişinele astea până diseara, facem dulceaţă.
Am simţit cum îmi urcă în gâtlej un urlet de furie - ŞTII CĂ SINGURUL LUCRU PE CARE NU ÎMI PLACE SĂ ÎL FAC, PE LUMEA ASTA, E SĂ CURĂŢ VIŞINE - dar nu am reuşit să îngaim decât:
- Dar mami, e ziua mea liberă, vreau să citesc şi...
- Şi să cureţi şi vişinele, neaparat...zise ma pe un ton categoric...
- Pe toate? Dar sunt atât de multe mami...am continuat pe un ton plângăreţ.
Un zâmbet şagalnic i-a luminat faţa când a spus drăgăstos, din înaltul Regatului Mamelor:
- Pe toate, o idiot copil al meu.
...
Aşa că mama a plecat la muncă şi eu am rămas cu vişinele pe cap... sau în bucătărie.
În ultima mea zi de concediu...
M-am uitat urât spre mormanul de vişine ce zăcea în chiuvetă...mă priveau toate ca nişte ochi răi şi hulpavi de hârcă, chicotind şi râzând de mine. M-am întors pe călcâie şi am fugit în cameră.
Până la urmă am făcut tot cum am vrut eu, adică am citit aproape toată ziua, fără să mai pun piciorul în bucătarie...pe la opt şi un pic îmi amintesc şi de mama şi de vişine şi de dulceaţă, aşa că m-am îndreptat cu groază spre bucătărie simţindu-mă ca o Cenuşăreasă modernă.
Deasupra vişinelor coapte plutea un nor gros de drosophila melanogaster, din alea mutante. Of, trebuia să o ascult pe mama şi să le curăţ mai repede...
Aşa îmi trebuie, dacă am amânat atât de mult inevitabilul. M-am apucat de treabă cu furie, plină de un elan nebunesc, cu muştele alea afurisite zburdând vesele pe lângă urechile mele.
După vreo trei ore eram plină de sânge vişinesc până în vârful urechilor.
Norocul meu că a venit mama acasă, i s-a făcut milă de mine şi a terminat ea dezghiocatul.
Na, deşi voi mi-aţi ucis ultima zi de concediu, v-am dovedit până la urmă!
Acolo în Regatul Mamelor e multă lumină şi multă înţelpciune.
Şi da, mamele au întotdeauna dreptate, a mea ştiu că are, mereu îmi dă bobârnace ca să mă trezească la realitate şi să mă plaseze pe orbită, că aşa sunt copiii, mereu în lumea lor imaginară.
Nici cea mai vagă idee
Nu îmi vine nici o idee...Mă rog... nici o idee nouă sau măcar interesantă despre ce anume aș putea să scriu aici...
Şi toate gândurile îmi zburdă prin cap la viteză maximă, fără vreo ţintă precisă, ca un stol de păsări zburătăcite de pe gard...
Să scriu despre mine? Hmm...unii ar zice că e plictisitor să tot auzi aceeași placă zgâriată zi de zi...
Poate o să scriu despre visele mele sau poate despre poveştile pe care îmi place să le inventez zilnic...sau despre lumea în care trăiesc - e mult mai frumoasă decât cea care ne înconjoară.
Încă nu ştiu despre ce voi scrie, dar îmi plac surprizele...
Eu zic să aşteptăm până mâine... somnul e un sfetnic bun.
Na, bine că mi-am făcut blog.
Şi toate gândurile îmi zburdă prin cap la viteză maximă, fără vreo ţintă precisă, ca un stol de păsări zburătăcite de pe gard...
Să scriu despre mine? Hmm...unii ar zice că e plictisitor să tot auzi aceeași placă zgâriată zi de zi...
Poate o să scriu despre visele mele sau poate despre poveştile pe care îmi place să le inventez zilnic...sau despre lumea în care trăiesc - e mult mai frumoasă decât cea care ne înconjoară.
Încă nu ştiu despre ce voi scrie, dar îmi plac surprizele...
Eu zic să aşteptăm până mâine... somnul e un sfetnic bun.
Na, bine că mi-am făcut blog.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)